Draga Bunicule,
Stii care este cea mai fericita amintire a mea? Ai fi surprins, dar este acel moment in care am invatat sa scriu.
Era o foaie din aceea de care aduceai tu de la fabrica. Masuta de lemn vechi, facuta de tine, scaunelul mic. Stateam pe genunchiul tau si scrijeleam. Tu imi tineai mana mica cu un ciot de creion cu varf gros de carbune si incercai sa ma faci sa scriu ceva. "Uite - A, b, c. De tipar. De mana. Litera mica. Hai sa scriem Ana." Nu am uitat acel moment niciodata. Nu cred ca il voi uita vreodata.
Iti multumesc pentru aceasta amintire ce ma va acompania toata viata mea.
Nepoata ta,
Ana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu