duminică, 26 august 2012

[14] Cea mai veche amintire.

Este o amintire de la gradinita, decat eram o pustoaica micuta, vai de mama mea. Imi amintesc perfect acel moment, probabil a avut un impact (emotional) urias asupra mea de nu l-am uitat. Duceam o prietena (pacat ca relatia s-a racit) acasa. Mereu o conduceam ca ma lua bunica de la scoala, ea stand foarte aproape de gradinita. Imi amintesc cum am intrat la ea pentru prima oara. Cum m-am minunat ca avea o sufragerie care mie atunci mi s-a parut foarte foarte foarte inalta, cum folosea balconul pe post de bucatarie-uscator si cum avea cateva papusi, mult mai putine decat mine. Si totusi, ea era fericita traind doar cu bunica ei. M-a impresionat asta. Imi amintesc ca era indragostita de Tarzan. O chema Ana-Maria. Sper sa nu se supere pe mine ca i-am dat numele, dar intotdeauna mi-a placut de ea. Era atat de dulce, atat de minunata in ochii mei de copil. Imi placea parul ei. Voiam si eu asa. Al ei era lung, lung si saten pana la fund. Si totusi, nu-mi amintesc mai mult de la ea. Nu mai stiu sigur ce culoare aveau ochii ei (cred ca erau verzi totusi). Mai stiu ca zambea foarte mult. radea mai tot timpul si acum cand ma intorc spre acel trecut, am inteles ca la acea varsta frageda, ea intelegea viata mai bine decat orice adult. Ii accepta greutatile si se bucura de ea. A fost prima mea cea mai buna prietena. Cea mai veche amintire a mea este despre aceasta fetita cu par extrem de lung, care zambeste continuu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu